O selectie dintr-un eseu: axiologie in estetica arhitecturii
O data cu aparitia cretinismului consemnam aparitia omului modern, acel individ ce isi pune intrebari si se poate detasa de cotidian pentru a se evalua.Omul modern este un individ aflat intre mit (mythos) si ratiune (logos). Modernismul in schimb nu poate fi inteles o data cu aparitia lui ci abia in secolul al XIX-lea in context cu teoriile utopice si ale idealului transparentei plecand de la lumea déjà existent, de la inradacinare. Iluministul Ernest Cassirer (1874-1945) in Filozofia formelor simbolice a aplicat principiile gândirii kantiene în directia elaborarii unei teorii a culturii prin care afirma ca limba, miturile, religia, arta, stiinta sunt forme simbolice, de unde si conceptul de om ca “animal simbolic”.Acesta afirma ca adevarul filosofic este deasupra celui mitologic.[...]
Omul modern relativeaza cu lucrurile si se plimba printre culturi. Omul modern poate sa-si puna intrebari si poate sa-si aleaga credintele, poate sa-si formeze propriile pareri si idei si cel mai important omul modern foloseste intrebarea : De ce ? si se asteapta sa gaseasca un raspuns. Omul modern da vietii o valoare si se intreaba despre sensul acesteia, in cultura antica viata este lipsita de valoare pentru simplu fapt ca omul antic nu se poate detasa de viata, el o traieste exact asa cum o primeste fara sa-si puna intrebari, deoarece el se integreaza in formele de viata, iar treapta cea mai inalta in ascensiunea sa o reprezinta cetatea. [...]
Arhitectura reprezinta arta constuctiei, stiinta careia ii sunt subordinate scopurile celorlalte stiinte. Kant vede arhitectura ca fiind arta sistemelor, deoarece unifica cunostintele si le configureaza stiintific. Pentru Aristotel exista doua aspect ale lucrurilor: o forma care face lucrul sa fie ceva si o materie care reprezinta suportul formei. [...]
Arhitectura se dezvolta in spatiu.
Jean Baudrillard: “Arhitectura consta fara indoiala in a lucra pe un fond de deconstructie a spatiului” . Jean Baudrillard este de parere ca arhitectura seduce spatial si il face sa fie seducator, deasemenea este de parere ca intre arhitectura si spatial ei trebuie sa existe un duel, sa se confrunte arhitectura cu spatiul sa se produca actul seducerii prin comunicare.
Spatiul din punct de vedere al geometriei, spatial este o reprezentare abstracta, lipsit de materie, fiind omogen, izotrop, continuu, nelimitat. Einstein percepe spatial in 4 dimensiuni folosinduse de cele 3 dimensiuni ale spatiului cunoscute si ceea a timpului, crezand ca pentru a repera un fenomen sunt necesare 4 variabile. Arhitectura este si ea solidara cu pozitia sa in spatiu dar si in timp. Arhitectura se dezvolta in spatiu si timp. Omul este atasat de ideea de a anula efectele unui timp a carui ireversibilitate suscita angoasa unui sfarsit apropiat. Pe de alta parte omul (arhitectul) trebuia sa cunoasca evolutia in timp a constructilor ca forma, trebuia sa stie simbolista ei si materialitate acesteia, arhitectul trebuie sa cunoasca trecerea timpului pentru a putea evolua si a nu cadea prada crevaselor necunoasterii. Arhitectul trebuie sa stie ce neaga si de ce neaga trecutul si nu trebuie sa se foloseasca de negare doar pentru a se pune contra unui curent existent.
Jean Baudrillard “Arhitectura este un amestec de nostalgie si anticipare estrema”.
Dupa cum se stie lumea e intr-o continua miscare, curentele arhitecturale in trecut obisnuiau sa se pastreze de alungul unei perioade de durata lunga in aceasi directia poate si pentru faptul ca tehnologia s-a dezvoltat mai greu dar si pentru faptul ca din lipsa cunoasterii si prezenta unei credinte in niste idei bine stabilite omul nu a avut posibilitatea in a jongla cu fenomenul arhitectural. In secolul al XX-lea arhitectura a suferit niste transformarii majore si rapide, iesind din tipare, progresand prin aparitia unor noi programe arhitecturale, functionale dar avand ca suport noua tehnologie. Arhitectura moderna a trecut prin multe etape intr-un timp extreme de scurt, a fost consumata inainte de a fi inteleasa in adevaratul ei sens. Omul s-a dezradacinat in secolul trecut a avut libertatea de a gandi mai mult decat si-a putut imagina vreodata astfel s-a aruncat cu toate ideile sale asupra prezentului (acum trecut). Fiecare arhitect s-a exprimat diferit, a privit spatiul diferit, a negat timpul sau s-a impletit cu acesta, a pastrat istoria sau a injunghiat trecutul. Datorita acestor cauze arhitectura si nu numai se afla intr-un impas major si o cautare continua, poate o reintoarcere in trecut sau poate o gandire comuna ar putea fi un raspuns. Directia a existat, dar drumul a fost ratacit.
Astazi datorita a gandirii atat de diferite, a tehnologiei care face ca orice sa fie posibil, a miscarii, a dinamismului ce ne inconjoara, a progresului rapid omul nu are un singur raspuns, nu apartine unui curent, nu gaseste o singura solutie, nu poate alege un singur concept, isi poate exprima gandurile dar este intampinat de nehotarare, are mai multe raspunsuri pentru o singura intrebare si nu-si poate stabili un adevar pentru simplu fapt ca nu exista doar o solutie valabila, astfel acest present il frustreaza pe arhitect si il face captive haosului format de proprile sale ganduri nelimitate in acest secol si foarte diferite. Atunci cand un singur om are mai multe raspunsuri si mai multe ganduri e foarte dificil de adunat mai multi oameni cu acelasi gand si foarte greu de asamblat o idée comuna. Un gand poate fixa un obiect arhitectural, gandirea unui om poate face asta prin simplu fapt ca omul poate crede in gandurile sale, dar intrebarea ramane deschisa in ceea ce priveste un curent arhitectural sau ne vom obisnui cu o arhitectura pestrita?
Jean Nouvel “Viitorul arhitecturii nu este arhitectural”
Student Arhitect Sinziana Balosin
Grupa 51 A
In primul rand mi-a placut mini-eseul tau si chiar l-am gasit interesant mai ales ca nu am nici in clin nici in maneca cu estetica sau arhitectura. Eu sunt un discipol al uratului si murdarului
In al doilea rand iti recomand sa citesti o carticica foarte draguta si “enlighting” care se numeste “Zero – Biografia unei idei periculoase” scrisa de Charles Seife; cred ca se mai gaseste inca la Dalles.
In al treilea rand trebuie sa critic
sau mai exact sa nu fiu de acord cu ce ai scris aici Omul modern da vietii o valoare si se intreaba despre sensul acesteia, in cultura antica viata este lipsita de valoare pentru simplu fapt ca omul antic nu se poate detasa de viata, el o traieste exact asa cum o primeste fara sa-si puna intrebari, deoarece el se integreaza in formele de viata, iar treapta cea mai inalta in ascensiunea sa o reprezinta cetatea.
Parerea mea este ca l-ai macelarit pe Aristotel; pentru el caracteristica definitorie pentru natura umana in ansamblu este sociabilitatea sau capacitatea sau incapacitatea individului de a trai in cadrul statului: „omul este un animal sociabil din fire” – zoon politikon. Aristotel justifica sociabilitatea ca fiind rezultatul abilitatii omului de a comunica prin intermediul limbajului articulat. Limbajul este martor al moralităţii, deoarece doar acesta are capacitatea de a transmite ce este drept si nedrept, bine sau rau, graiul fiind o trăsătură eminamente umana. Mai mult, conform lui Descartes cugetarea este atributul nepieritor al sufletului si tocmai de aici se intelege ca omul se situeaza permanent intr-o pozitie de interogare fata de lumea care il inconjoara.
Nah, este prea restrictiv si generalizator sa zici ca in lumea antica omul nu se putea detasa de viata; in “framework-ul” sau si omul antic se detasa de viata prin metodele specifice si accesibile lui care nu sunt sub nici o forma comparabile cu cele ale prezentului. Nu poti compara cadrul existentei formale antice cu cel al existentei moderne (liberale).
Descartes a avut parte in viziunea mea de omul modern.
Gandeste-te ca omul sociabil a lui Aristotel avand ca scop sa socializez pe plan final in cetate ajuns acolo nu-si punea intrebarea si acum ce? pur si simplu ramanea la faza de socializare antica si se bucura de existenta lui in cadrul cetatii. Omul modern apare o data cu crestinismul dar si cu dezvoltarea cetatii la alt nivel. In Antichitate exista aceasta piramida politica, o ierarhie umana, o scara a lucrurilor pe care omul avea instinctul si dorinta sa urce fara a se intreba “de ce?” (Aristotel : “Omul este un vietuitor politic”) Din unele puncte de vedere putem afirma ca majoritatea oamenilor sunt inca afundati in aceasta piramida.
Evaluarea vietii presupune detasare fata de viata, distant intre individ si propria sa lume. O data cu cucerirea cetatii grecesti si aparitia imperiului piramida omului antic se dezvolta…
Eu nu sunt de acord cu faptul ca tu consideri ca a existat o perioada “adormita” a existentei umane fiind apoi urmata de o “trezire” brusca prin modernitate. Pot fi de acord cu acest lucru daca ne referim la exemple concrete cum ar fi domeniul psihanalizei (pe aceasta cale iti recomand filmul “When Nietzsche Wept” in surdina cantand Nightwish
) sau la fizica atomica unde intr-adevar au existat momente de “trezire”.
) insa metodele de obtinere a raspunsurilor nu au fost intotdeauna corecte si ca atare s-au obtinut rezultate incorecte. Stii doar ca o teorie nu este niciodata complet adevarata ci poate fi cel mult falsificabila. Pana una alta, cum explici “creatiile de cultura” precum totemurile din America de Nord (care erau reprezentarea rationala a unor fenomene irationale precum fulgerul sau focul), piramidele si monumentele solare maiase si incase, piramidele din Egipt, Stonehange, statuile din Insula Pastelui, cele 7 minuni ale lumii 
?
Totusi intrebarea “de ce” a fost pusa inca de la nasterea constiintei de sine a omului (cand nu a mai fost maimuta
Cum explici tot ceea ce s-a creat pana la perioada moderna, daca nu ca un rezultat al intrebarilor cum si de ce ? Iar argumentul religios este subred mai ales ca religia nu se ocupa sa explice cum sau de ce lumea a ajuns sa fie asa cum arata acum; de obicei religiile iti ofera o realitate absoluta pe care trebuie s-o iei de-a gata, s-o crezi. Si totusi sunt de acord ca evaluarea obiectiva a lumii si a vietii se poate face doar din exterior deoarece conform lui Kant “principiul care, referitor la dispozitiile naturale ale omului fata de folosirea ratiunii sale, pretinde ca acestea n-ar atinge dezvoltarea completa decit in specie si nu in individ”.
Referitor la piramida politica, tot Nietzsche a fost cel care zis ca “vointa de putere” este fondul biologic al vietii, iar eu merg si zic mai departe ca instinctul pentru dobandirea puterii este rezultatul actiunii fortelor “erosului” (reusita, succes,) si “thanatosului”(moarte, distrugere, dezamagire). Nietzsche a introdus distinctia dintre “apolinic” si “dionisiac”; aceste concepte definesc doua viziuni asupra vietii, dar si doua orientari stilistice. Apolinicul este orientat de principiul individuatiei, al masurii si al luminii rationale, iar dionisiacul de vointa de contopire cu fondul irational al vietii si al lumii, de impulsul “dezmarginirii” si al iesirii omului din sine si din cadrele date. Arta greaca antica este o sinteza a celor doua tendinte, ca o sublimare apolinica a fondului dionisiac.
Iar Freud prin teoria psihanalitica explica tensiunile caracteristice ale civilizatiei moderne prin constrangerile specifice impuse de viata colectiva, fapt care duce la limitarea libertatii individului, la devierea energiilor primordiale spre forme de expresie (si de satisfacere) ce apar ca substitute ale acestor energii (munca, stiinta, arta).
Iar daca tot vorbim de “Cetate” trebuie mai intai sa te intrebi ce-a fost ea cu adevarat; a fost o simpla suma de realizari obiective ale evolutiei civilizatiei = cladiri respectiv la domeniul tau, sau un cumul de norme care au dus la reglementarea politica a vietii cetatenilor cetatii.
Ok, am scris mult prea mult pentru un comentariu
cine e Sinziana Balosin?
Sagy
Sinziana este Fantasya in lumea reala, este autoarea acestui blog dar nu neaparat personajul principal
Parafrazind pe dragul de Achmed – Wot?
Discutii de genul acesta imi dau dureri de cap. On topic, “Evaluarea vietii presupune detasare fata de viata, distant intre individ si propria sa lume” – am o parere diferita – nu cred ca poti intelelege complet ceva privind din exterior, sau in cel mai bun caz vei avea o reprezentare in mintea ta care e mai mult sau mai putin fidela “Harta nu este teritoriul” yadda, yadda,… Oricum, observatorul se raporteaza la sistemul lui de valori care nu poate fi niciodata perfect identic cu al altuia, deci nu ne vom intelege niciodata complet unii pe altii. Iara am luat-o pe aratura
Si cine stie daca istoria pe care o luam de buna in general este chiar ce s-a intimplat, dar deja paranoia imi da tircoale, asa ca .
istoria arhitecturii e mai usor de intuit prin simplu fapt ca are dovezi palpabile
Te referi la cladiri?