Afară-i toamnă, frunza ‘mprăştiată,
Iar vântul svârlă ‘n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într’un ceas gândeşti la viaţa toată.
Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N’ai vrea ca nimeni ‘n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.
Şi eu astfel mă uit din jet de gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;
De odat’aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri…
Iar mâni subţiri şi reci mi-acoper ochii.
Afară-i toamnă
Afară-i toamnă, frunza ‘mprăştiată,
Iar vântul svârlă ‘n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într’un ceas gândeşti la viaţa toată.
Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N’ai vrea ca nimeni ‘n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.
Şi eu astfel mă uit din jet de gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;
De odat’aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri…
Iar mâni subţiri şi reci mi-acoper ochii.
Poezie adevarata! Felicitari.
Comentez tot cu o poezie:
Ioan LILA
Fran]a, dimanche 22 juin 2008
A ruginit cocosul de pe casa.
Nu-l mai aud cîntînd cu veselie.
Azi scîrtîie si-un gust amar îmi lasa,
|n sufletu-mi bolnav de reverie.
Cînd stralucea, iluminat soare,
Mii de culori el risipea pe cer!
Azi scîttîie si-mi pare ca îl doare
Şi sufletul întepenit de ger!
De ce mi-o fi acuma mila, oare,
De-acest cocos de tabla ruginita -
Şi jupuit în timp si de culoare-
De parca chiar mi-as plînge vreo iubita?!
O, cîte-au fost, s-au risipit ca fumul,
Trecînd prin viata mea, amagitoare,
Dar mi-a ramas în suflet doar parfumul
Esentei lor de floare visatoare.
Iar scîrî]îie saracul si ma doare
Triste]ea lui de pasare ranita…
Chiar de-ar fi viu, n-ar mai putea sa zboare…
Şi nici eu nu mai am nici o iubita…