Domnul Arhitect Ion Vlahu s-a stins din viatza, inmormantarea va avea loc maine la ora 10 la Iancu Nou.
Imi amintesc acum 6 ani, cam pe vremea asta, era total dezorientata, toate plansele mele mi se pareau proaste, toate cunostintele mele mi se parea insuficiente, toate sansele mele pentru admiterea de la Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” se spulberau datorita unei lipse de incredere in mine ce imi era intretinuta de un profesor de la arhitectura ce nu reusea sa-mi arate calea sprea ceea ce vroiam sa fac…
Matusa mea avea o prietena, doamna Ana, o arhitecta ce fusese eleva domnului Vlahu, care m-a indreptat si pe mine spre dumnealui. Era dupa amiaza si ma luasem de mana cu tata in timp ce urcam treptele prost luminate ale unei cladiri interbelice din zona Pietei Galati, aveam toate plansele mele facute sul si inima cat furnica. Am sunat la usa si am fost poftiti inautru de un domn invarsta, nu foarte inalt, cu ochii blanzi si sprancenele lungi, sotia sa aparu foarte repede si incepu sa se agite pentru a ne servi cu o limonada. Doamna Leni era in ton cu domnul Vlahu, au inceput sa se uite peste plansele mele… care nu erau ce trebuia sa fie; dar m-a privit in ochi si mi-a spus: Tu ai sa intri la arhitectura, asculta la mine ce-ti spun!
In fiecare vineri dupa orele de la Cantemir bateam 2 stradutze spre apartamentul boem al celor ce-mi aratau drumul meu catre facultate, in fiecare sambata dimineatza eram in acel apartament desenand, sau vorbind cu domnul Vlahu, ori uitandu-ma pe reviste de arhitectura si carti de specialitate… de multe ori uitam cum trece timpul si ma prindea seara acolo, doamna Leni avea grija de mine, sa nu-mi fie foame, ori sete iar cea mai buna dulceatza la dansii in casa am mancat-o. N-am avut niciodata teme pentru acasa cum se intampla la alti profesori, am desenat pe hartia cea mai proasta si am invatat sa folosesc tot ce am la capacitate maxima, de multe ori doar imi priveam mentorul desenand si era suficient sa mi se intipareasca in capsor ceea ce trebuie sa fac. Domnul Vlahu avea obiceiul sa povesteasca mult si sa te faca sa intri in poveste, statea pe un scaun facut chiar de el, si era inconjurat de carti. Uneori in vizita venea Bogdan un alt student al sau, cu 2 ani mai mare decat mine, Bogdan il invatase sa lucreze pe calculator, dar imi amintesc cum ne spunea ca tot schitzele noastre reprezinta mai bine ceea ce ne dorim cu adevarat prin simplu fapt ca un calculator nu are suflet. Noi avem suflet.
O data intrata in scoala, l-am privit pe domnul Vlahu cu cata dragoste vorbeste studentilor, eu ,si cred ca si Bogdan ne-am simtit ca si cum ar fi fost bunicul nostru, intotdeauna am simtit cu cata dragoste vorbea si desena si cum ma incuraja la fiecare pas… “Nu te uita la ceilalti, tu stii foarte bine ce ai de facut, nu conteaza nota, ai sa vezi ca ai sa reusesti…”
L-am vazut ultima oara inainte sa plec in excursia de practica, era bine, parea bine, urma sa fie ziua lui pe 23 iulie mi-a spus: “Ai sa termini facultatea cu bine, o sa vezi…” Stia cand imi fac griji, m-a simtit chiar si atunci cand m-am indragostit, ma cunostea si am simtit ca ii pasa in fiecare moment si n-am sa-l uit niciodata.
Ce-am simtit cand mi-a spus Silvia ca a murit… m-am inmuiat, nu mi-a venit sa cred, de ce? m-am indreptat catre panou sa vad cu ochii mei… am sunat-o pe doamna Leni… s-a stins, iar eu l-am cunoscut intr-un moment crucial si am toate motivele sa-i multumesc.
Maine daca vreti sa veniti, daca l-ati avut profesor la stufo sau la design… ora 10 la Iancu Nou… pe toti a vrut sa va invete…
Condoleante. As vrea sa spun multe, chiar daca nu l-am cunoscut, dar ma rezum la a trage concluzia: e atat de bine (nu cred ca-i cuvantul potrivit) cand munca de o viata nu este uitata, iar elevii de odinioara iti multumesc si cand ai trecut linia spre alta lume.
Doamne
În vârful copacului Tău sunt o floare…
Pe cea mai înaltă ramură a lumii
Mă leagăn în talazul de azur şi soare.
Slavă Ţie că n-am rămas în temniţa humii,
Ci slobodă, spre cer, înfloritoare
Inima mea nu mai întârzîie:
Zbucneşte afară în limpezi petale
Să lege rod tainic, bob de poezie
Hrana zburătoarelor împărăţiei Tale.
Petala mi-e cu aripa rudă,
Miresme, cântec gata să s-audă.
Zâmbesc sub luceafar visarile-mi grele,
Beau apele lunii, se umflă în ele
Păunii nopţii cu cozile-n stele.
…Scuturaţi-mă vânturi mladii ori haine,
Singură moartea e o dincolo de fire
Prăpastie cu adânc de fericire.
Furtuna extazului mă va urca, poate,
Peste vamile şi stavilele toate,
Într-o pală de parfum, Doamne, pâna la Tine,
Cerul arunce-mi înapoi jos ruina.
Floarea căzută din împărăţie
A vazut Cerul şi a sărutat Lumina.
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Unul dintre cei mai buni si mai calzi profesori ai nostri…singurul care mi-a dat curaj sa mai desenez de mana in anul 2 cand restul mi-au dat in cap….
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Frumoase gânduri de recunoştinţă pentru un om deosebit…. E important să nu-i uităm pe cei care ne-au fost alături în momente capitale ale vieţii, pe cei ce ne-au fost mentori spirituali.
Fascinat , un singur cuvand il poate descrie. Picturile dansului, felul cum povestea, tonul vocii , desenele , felul cum privea viata si felul cum avea pregatita o poveste pentru orice. Sunt multe zile in care imi amintesc cum – nu plecam , ramanand tintuiti desi ora se terminase , deoarece povestiile dansului continuau. Ne trezeam dupa zeci de minute bune. Avea asa de multe de spus , de oferit, si o asemenea dedicare. Dumnezeu sa-l odihneasca. Un om ca nimeni altul…
Dumnezeu să-l odihnească!
Buna, comentariul meu nu are legatura cu tema. Scuze! Doresc sa alcatuiesc o lista cu bloguri ale valcenilor. Tu ma poti ajuta; daca cunosti un blog administrat de un valcean, te rog da-mi de stire . Multumesc.
Condoliante familiei!
emotionanta descriere , amin
Si, mie, cind imi moare cite un prieten… Cind a murit Sabin Balasa, am plins si i-am dat intilnire in gradinile raiului, acolo unde o sa-l cheme Dumnezeu pe Sabin, ca sa-i faca portretul si astfel sa-l imortalizeze. Vestea mortii unui dascal ce si-a pus ampreunta pe personalitatea ta este dureroasa!