viata e doar un fir de atza de care atarna mii de iluzii, cand ne implim un vis acesta se da pe atza precum o fata ce face echilibristica… daca e zdruncinat visul cade.. uneori reuseste sa se prinda si devine iar iluzie, alteori cenusa, caci in viatza de cele mai multe ori nu exista airbaguri… nu atunci cand mori… la capatul atzei de data asta nu e nici un ponton.
M-a inspirat o tema pe care am gasit-o pe un alt blog (Anaayana) legat de lucrurile pe care le invatam in viatza.
Fantasya are o profunzime a gindirii ce ma uimeste de fiecare data cind ii citesc textele. Scurte momente de meditatie asupra lucrurilor grave din viata noastra, pe care ea le abordeaza uneori cu ironie, ceea ce este si mai bine. Aici ar trebui sa-i spun ca, atunci cind visul a devenit iluzie, iluzia nu trebuie sa se transforme intr-un regret de genul: “daca as fi avut noroc, sansa etc…”, pentru ca mai intotdeauna faptele nostre si chiar si viata ne sint influentate de factorii stresanti din mediul nostru de viata. Orice gind ne poate inflenta chiar si cind nu ne dam seama. Si atunci eu cred ca ar trebui sa visam in sinea noastra, fara a ne exterioriza – ridicind un zid de cetate in jurul nostru. Asta nu inseamna ca trebuie sa ne si izolam social.