Stateam amandoi pe treptele gradinii venetiene a palatului si ne uitam spre apa in care se reflecta soarele in sclipirea ochilor nostri. Vorbeam prostii si nimicuri ca in zilele in care nu apar probleme mai grave sau razboaie de purtat si zambeam din cand in cand. Adierea vantului imi rascolea usor parul si ma uitam la tine si ma gandeam la tot ce trebuia sa induri cu mine.
O dupa amiaza la inceput de vara, statea sa fie seara 
O copila se juca la cativa metri de noi si ii poza mamei ei. Te aud soptind peste rasetele minore si cristaline: “O sa ajunga ca tine.” Am aruncat inca o privire la copila: avea doua coditze si o rochitza roz. Toate fetitzele ar trebui sa ajunga printzese, unele chiar regine.
Am descoperit doi tineri ce se sarutau pe o statuie uitata in paragina pe domeniul brancovenesc. Ne-am intors din drum sa nu-i deranjam si am facut cativa pasi in gradina de trandafiri…
Eram la palat…eu ,un sclav umil, ma pierdeam in frumusetea ce il poarta, dar cu ochi de critic depistam neregularitatile lui…palavrageam incet fiecare lucru ce nu era la locul lui…eram ingrijorat de viitorul ce il voi avea si stiam ca nu pot sa-l ocolesc…tocmai de asta am trimis vorba la tine si stiam ca ma vei ajuta.
Auzisem zvonuri despre maretia palatului si frumusetea printesei si se pare ca de data asta ele au fost adevarate…aveam de gand sa imi desprind ochii doar pt o clipa de la palat dar am ajuns sa ma uit doar la tine intrebandu-ma la ce te gandesti…as incepe sa te descriu insa acum prefer sa fiu egoist…
“unde nu-i poveste/Lume nu-i si om nu este/Si de fapt nimica nu-i…” (M.Vintila)
mi-a fost dor de tine.. sper sa mai scrii cat de curand